LA COLLINE

 

 

Brânză din lapte de capră după rețetă franceză

 

 

Au trecut vreo cinci ani de când, servind o bruscheta cu brânză de capră la o degustare, mi s-a spus să pun peste aceasta puțină miere și să o încerc în asociere cu Sauvignon Blanc. Ceea ce pentru mulți era o asociere clasică, pentru mine era o mare descoperire. Iar brânza, deși fabricată în stil franțuzesc, era produsă la noi, ruloul clasic La Colline.

 

Anul acesta am decis să aprofundez cunoștințele despre brânză, adică să degust mai mult în asociere cu vinurile și să găsesc motive sa călătoresc. Am început în vara, în vecinatatea Clujului, de unde abia mă întorsesem cu o lună înainte.

 

Prima oprire, La Colline, producator de brânzeturi premium din lapte de capră. Este o afacere de familie începută de Marcela si Ovidiu Spânu, de meserie medici veterinari. Pasiunea a apărut într-o călătorie de studii în Franţa, în orașul Nantes, pe Valea Loirei unde există o tradiţie în creşterea caprelor și a producției de brânzeturi de capră.  

 

Fabrica se află pe versantul sudic al Feleacului, în satul Vâlcele, în apropierea casei proprietarilor și la un sfert de oră de condus de Cluj-Napoca. Producția de brânzeturi a început în anul 2007 când familia Spânu a decis să renunțe la cabinetul veterinar din oraș pentru a se muta într-o zonă liniștită din apropiere.

 

Brandul La Colline este o uniune între forma de relief ce reprezintă Transilvania şi traducerea sa aproximativă în limba în care fromage (brânză), are conotaţii sacre.

 

logo la colline

 

Brânzeturile sunt produse din lapte de capră după o reţetă tradiţională franceză. Laptele este colectat de la ferme din zona centrală şi de nord a Transilvaniei. Produsele sunt diferite ca gust, timp de maturare, formă şi gramaj. Cele mai cunoscute și vândute sunt rulourile clasice și cu ierburi de provence, iar cele mai sofisticate și apreciate de gurmanzi sunt brânzeturile cu mucegai albastru tip Roquefort sau mucegai alb tip Camembert, care deși solicitate mai putin, au destul de mulți iubitori, eu fiind una dintre ei.

 

Diversificarea este o preocupare permanentă a familiei Spanu. Astfel gama de brânzeturi a fost completată de lapte proaspat, iaurt, kefir și creme tartinabile. Dacă treceți prin zona, fabrica are și un magazin de unde puteți cumpăra toate produsele.

 

Cele mai simple modalitatăți de a servi aceste brânzeturi sunt pe felii de pâine tip baghetă sau crakers la care puteți adăuga miere, dulceață, nuci, chiar și mezeluri sau pește. Rulourile clasice, cu ierburi sau cenușă, pot fi ușor folosite și în prepararea salatelor sau a tartelor. Pentru a simți în totalitate aromele și textura, scoateți brânza din frigider cu aproximativ 30 de minute înainte de a o servi.

 

La nivel național, rulourile clasice și cu ierburi de provence, chiar și cele cu cărbune sau platourile pentru petreceri, se găsesc în marile lanțuri de magazine (Carefour, Metro, Cora, Auchan, Kaufland în zona de delicatese). Restul de produse pot fi achiziționate online aici.

 

Asocierile acestor brânzeturi cu vinul sunt obiective. Cele mai potrivite sunt vinurile albe, dar noi am făcut câteva încercări care ne-au plăcut:

  • vinuri albe seci precum Sauvignon Blanc, Pinot Gris, Riesling de Rin, Feteasca Regala
  • vinuri rose seci din Merlot sau Pinot Noir
  • vinuri roșii tinere seci precum Cabernet Franc, Syrah, Novac, Pinot Noir

 

Știați că: Brânza de capră este mai albă, spre deosebire de brânza de vacă sau oaie, care are nuanțe gălbui. Acest lucru se datorează faptului că aceste animale trăiesc în medii stâncoase, iar corpul lor a evoluat de-a lungul timpului pentru a transforma beta carotenul (de culoare galbenă) din iarbă, în vitamina A (fără culoare) necesară pentru a-și fortifica oasele și a se proteja de diferite boli. Vacile și oile, pe de altă parte, datorită faptului că au la dispoziție pășuni întinse, mănâncă o cantitate în exces de beta-caroten (provitamina A), față de nevoile nutriționale de vitamina A, exces care rămâne în lapte. Laptele de capră, spre deosebire de alt lapte folosit pentru fabricarea brânzeturilor, are  un miros specific „de capră” ce se simte mai pronunțat în brânzeturile proaspete (de exemplu: batoanele de chèvre) și care se datorează prezenței acizilor grași saturați ce poartă denumirile de acid: caprilic, capric și caproic. Acești acizi grași reprezintă cam 15% din conținutul de grăsime al laptelui de capră.

_____

Alina Iancu, 17/09/2019

 

BINE DE STIUT

BRANZA, TAIERE SI SERVIRE

Brânza este un produs delicios, cu o varietate mare de sortimente și poate fi redescoperită constant. Pentru o degustare corectă, trebuie să ţineți cont de câteva reguli de bază: degustarea unui număr limitat de brânzeturi. Experții recomandă un număr de...

DEGUSTAREA BRANZETURILOR,
REGULI DE BAZA

Brânza joacă un rol important în aproape toate bucătăriile lumii, fiind un aliment complex, dar și o experiență personală. Pentru o degustare corectă, trebuie să ţinem cont de câteva reguli de bază: degustarea unui număr limitat de brânzeturi. Experții...

 

oenotourism

 

 

PROGRAM

Sambata
12:00 - 20:00

Duminica
12:00 - 20:00

BILETE ONLINE

 

 

ORGANIZATORI

CrameRomania.ro
ReVino.ro

CONTACT

salut@revino.ro

 

LOCATIE

Hotel Novotel, Mezanin
Calea Victoriei 37B, Bucuresti, Romania

NEWSLETTER

 


Cheese Show Facebook Cheese Show Instagram